Se întamplă în Europa: Parc și stadion total eco în Gloucestershire

Se întâmplă în Europa: Parc și stadion total eco în Gloucestershire – în proiect.
Proiectul pentru un parc și un stadion de fotbal eco in Gloucestershire a fost făcut public de curând.
Compania Ecotricity a facut publica propunerea de a transforma terenul de 40 de hectare de teren din apropierea autostrăzii M5 într-un centru de sport și recreere total ecologic.
Proiectul este conceput de 10 absolvenți ai Facultății de arhitectură de la Universitatea din Gloucester, care vor sa creeze un punct de atracție special pentru orașul lor și să remodeleze spațiul care acum este un teren viran, inundat de câteva ori pe an. Studenții vor sa reabiliteze și să transforme o zonă cu probleme într-un spațiu ecologic de recreere și sport.
Kirsty Baker, o studentă în vârstă de 21 de ani, care activează în cadrul proiectului, a spus că speră că noul spațiu va revigora orașul și va constitui un punct de atracție turistică. Aceasta a mai spus: “A fost o provocare și un mare proiect în care ne-am implicat cu toții. Am avut multe probleme de depașit în crearea designului si a planurilor de construcție mai ales din cauza inundațiilor, dar a fost o bună experiență pentru a explora toate variantele de lucru.”
Finanțarea se realizează prin Gloucestershire Environmental Trust si va avea ca și piesă de rezistență un pod estimat la 410.000 euro, cu design spectaculos, ce va traversa râul și va conduce către zonele de recreere și arta ale parcului.
Compania Ecotricity, care activează în domeniul energiei regenerabile, a declarat că proiectul este deschis publicului și prezentat pe larg în cadrul a trei sesiuni de comunicare, pentru a permite oamenilor să se informeze și să ajute la îmbunătățirea propunerii actuale. Compania și clubul de fotbal local vor cheltui mai mult de 138 milioane euro pentru stadion și alte facilități precum terenuri de antrenament, activități de interior și un portal de știință și sport.